Noile decizii guvernamentale pentru protejarea sănătății noastre s-au reflectat și în mediul de business. Unele companii au fost afectate direct, prin închiderea activității, în timp ce altele indirect – prin scăderea consumului pe anumite segmente de business. Astfel mulți angajatori au ajuns în imposibilitatea a plăti salariile angajaților. Dacă te numeri printre aceștia, cel mai important este ca în această perioadă să nu iei măsuri radicale, ci să ai grijă de colegii tăi în care ai investit în ultimii ani. Le poți propune plata prin somaj tehnic, o alternativă sustenabilă în acest moment. E important să știi toate condițiile de acordare a șomajului tehnic, dar și pașii pe care trebuie să-i urmezi ca angajator pentru a-ți ajuta colegii într-un timp cât mai scurt.
În ședința din 18 martie 2020, Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Actul normativ reglementează și condițiile pentru intrarea în somaj tehnic. Ulterior, prin Ordonanța de urgență 32, publicată în Monitorul Oficial pe 30 martie 2020, care modifică OUG 30/2020, procedura de acordare a somajului tehnic se simplifică.
Astfel, Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgență, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Valoarea indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
Somaj tehnic Codul Muncii. Ce obligații ai ca angajator și în ce relații rămâi cu angajații:
Termenul de somaj tehnic nu este prevăzut ca atare în Codul Muncii, însă poate fi echivalat cu întreruperea temporară a activității. In cazul acesta cele mai relevante pentru angajatori sunt articolele 52 și 53 din Codul Muncii.
Conform articolului 52 din Codul Muncii, Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații:
- c) în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare pe perioade care depasesc 30 de zile lucratoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situatiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților, după caz.
Articolul 53. din Codul Muncii face referire și la relația angajat-angajator pe durata întreruperii sau reducerii activității angajatorului:
(1) Pe durata reducerii și/sau a întreruperii temporare a activității, salariatii implicați în activitatea redusă sau întreruptă, beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
(2) Pe durata reducerii și/sau a întreruperii temporare prevăzute la alin. (1), salariații se vor afla la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activității.
Astfel, conform Codului Muncii, angajatorii aflați în dificultate pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare au următoarele opțiuni:
- Fie suspendă contractele de muncă ale angajaților și îi trimit în somaj tehnic, situatie în care este obligat să le plătească o indemnizație de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat (art. 53 din Codul Muncii, republicat);
- Fie reduc săptămâna de lucru de la 5 la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților, după caz.
Cele mai importante prevederi despre somaj tehnic Codul Muncii, legislație și decrete:
*Unele documente emise de autorități fac referire directă la somaj tehnic, altele influențează șomajul tehnic.
- 53 din Codul Muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006;
- Decretul Președintelui României, nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020;
- Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 0311 din 14.IV.2020
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 260pe 30 martie 2020, privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială.
Cum iei decizia de suspendare a contractului de muncă și cum o comunici angajaților
Decizia de suspendare a contractului de muncă să ia de către echipa de conducere și se comunică individual fiecărui angajat tocmai pentru a nu lăsa loc de interpretări legale.
Ce termen precizezi în decizia de suspendare a contractului de muncă
Decizia trebuie să cuprindă și termenul de suspendare care în acest caz poate fi sfârșitul perioadei de urgență sau o altă dată pe care e nevoie să o menționezi. După ce ai dat decizia, ai obligativitatea înscrierii suspendării în ReviSal, unde trebuie menționată data de începere și data de încetare a suspendării.
Cine beneficiază de somaj tehnic:
- Companiile mari, mici si mijlocii
- Profesiile liberale (PF, PFA, intreprinderile individuale)
- În OUG 32/2020 se specifică:
La articolul XI, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) De prevederile alin. (1) beneficiază salariaţii angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parţial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă decretate, conform unei declaraţii pe propria răspundere a angajatorului.
Somaj tehnic fără bariere
Până acum, prin Ordonanța nr. 30/2020, era o diferența între societățile direct afectate de legislația de urgență (decretul din 16.03.2020 și cele 3 ordonanțe militare ulterioare) și cele care au fost afectate cumva indirect de declanșarea stării de urgență, prin scăderea cu 25% a veniturilor. Primele beneficiau de șomaj tehnic pentru toți angajații, iar cele cu pierderi financiare – doar pentru 75% dintre angajați. Conform Ordonanței de urgență 32, publicată în Monitorul Oficial pe 30 martie 2020, care modifică OUG 30/2020, nu mai există limită în privința numărului de angajați. Ajutorul a fost extins pentru toate tipurile de companii, precum și pentru toți salariații afectați de situația actuală. Astfel, vor putea beneficia de aceeași indemnizatie de 75% din salariul mediu brut și persoanele care au contracte de drepturi de autor. De asemenea, au fost incluse și creșele în categoria tipurilor de activități afectate de pandemia de coronavirus.
Ordonanța de urgență 32/2020 nu mai prevede bariere de ordinul încasărilor/veniturilor companiilor. Până acum erau limitate aceste cereri pentru agenții comerciali care aveau scăderi în luna martie de 25% a încasărilor/veniturilor în luna martie față de luna februarie.
„Statul vine în ajutor și, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se angajează să suporte indemnizațiile la care angajații sunt îndreptățiți. Regula e că în mod obișnuit costul acestor indemnizații se suportă din fondul de salarii al fiecărui angajator”, precizează Daniela Bulacu, Chief of Legal Department la Ringier Romania.
Astfel, dacă ești unul dintre angajatorii direct sau indirect afectați de măsurile impuse odată cu declanșarea stării de urgență, vei putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata indemnizațiilor de șomaj pentru toți angajații. Valoarea acestora este de 75% din salariile brute acordate, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. nr. 6/2020. Nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020.
Există două tipuri de șomaj. Este acest șomaj tehnic, prin Ordonanță de Guvern, suportat de către stat. Și există un șomajul tehnic introdus de anumite companii pentru angajații lor. S-a făcut acest lucru în producție. Motivele sunt lesne de înțeles. Pe anumite zone a scăzut cererea pentru diferite tipuri de produse sau lipsesc piese din China. Compania suportă în acest caz 75% din salariul brut sau chiar mai mult, depinde de contractul colectiv de muncă, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Cele mai importante prevederi din OUG 32/2020
Somaj tehnic. Cine plateste
- Indemnizaţia de şomaj tehnic suportată de stat
1.1. Indemnizaţia de şomaj tehnic suportată de ANOFM. Potrivit OUG nr. 30/2020, în cazul suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (conform art. 52 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003) ca urmare a crizei epidemiologice cauzată de coronavirus, salariaţii pot beneficia de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat care se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar suma nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020.
Potrivit Art. I pct. 3 din OUG nr. 32/2020, (11) În situaţia în care bugetul angajatorului destinat plăţii cheltuielilor de personal permite, indemnizaţia
prevăzută la alin. (1) poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Condiții acordare somaj tehnic
1.2. Condiţii pentru acordarea indemnizaţiei.
Pentru acordarea acestei indemnizaţii către salariaţi, angajatorii trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să reducă ori să întrerupă temporar activitatea ca urmare a efectelor epidemiei, conform unei declaraţii pe proprie răspundere. Condiţiile iniţiale pentru acordarea indemnizaţiei, din OUG nr. 30/2020, au fost înlocuite de condiţia de mai sus. Nu se mai condiţionează acordarea indemnizaţiei de lipsa capacităţii financiare de a achita plata tuturor salariilor.
1.3. Salariaţi cu mai multe contracte
În cazul în care un salariat are mai multe contracte de muncă şi cel puţin unul dintre ele este cu normă întreagă şi activ în perioada stării de urgenţă, acesta nu beneficiază de indemnizaţia de şomaj tehnic. În cazul în care toate contractele sunt suspendate, atunci salariatul va beneficia de indemnizaţia corespunzătoare contractului de muncă cu
drepturile salariale cele mai avantajoase (n.n. în limita plafonului stabilit la aret. XI alin. (1) din OUG nr. 30/2020).
1.4. Tratamentul fiscal. Pentru indemnizaţia de şomaj tehnic se calculează impozit pe venit şi contribuţii sociale, dar nu se datorează contribuţie asigurătorie de muncă.
Perioada în care se acordă indemnizaţia de şomaj tehnic constituie stagiu de cotizare fără plata contribuţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute OUG nr. 150/2005. Pentru calculul indemnizaţiei pentru concedii medicale se utilizează salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Declararea impozitului pe venit, a CAS şi CASS se face în declaraţia 112, prevăzută la art. 147 alin. (1) Cod fiscal. Calculul, reţinerea şi plata impozitului pe venit, CAS şi CASS se face de către angajator din indemnizaţiile încasate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Termenul de plată şi declarare a obligaţiilor fiscale este data de 25 a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de şomaj.
Procedura de solicitare a sumelor de la ANOFM. Pentru acordarea sumelor necesare plăţii indemnizaţiei de şomaj, angajatorii vor depune, prin email (poştă electronică), la AJOFM, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care vor beneficia de indemnizaţie, conform modelului care va stabilit prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale (n.n. modelele de cerere şi de lista a persoanelor beneficiare din OUG nr.. 30/2020 au fost abrogate). Documentele se depun în luna curentă pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară.
1.6. Plata indemnizaţiei. Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj se va face în contul bancar al angajatorului în maxim 15 zile de la depunerea documentelor. Plata indemnizaţiei de şomaj tehnic către salariat se va face în maxim trei zile lucrătoare de la primirea sumelor de către angajator.
- Şomaj tehnic pentru alte categorii de persoane (PFA)
2.1. Profesionişti şi angajaţii cooperaţiei.
Pe perioada stării de urgenţă, profesioniştii (reglementaţi conform Codului civil), precum şi angajaţii societăţilor cooperatiste care întrerup activitatea ca urmare a efectelor epidemiei,beneficiază, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale stat nr. 6/2020 (n.n. nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).
2.2. Contracte de activitate sportivă.
În cazul suspendării temporare a contractelor de activitate sportivă din iniţiativa structurii sportive, persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 69/2000 (sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători) beneficiază de o indemnizaţie de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75%din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020 (n.n. nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).
Indemnizaţia este suportată de la bugetul de stat. Aceste persoane pot negocia alte indemnizaţii compensatorii acordate de structura sportivă, suplimentar faţă indemnizaţia de mai sus.
2.3. Contracte de drepturi de autor.
În cazul întreruperii contractelor de autor (sursă exclusivă de venit), pe durata stării de urgenţă, persoanele fizice beneficiază de o indemnizaţie de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 6/2020 (n.n. nivelul acestui câştig este de 5.429 lei pentru anul 2020).
Indemnizaţia este suportată de la bugetul de stat prin agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, pe baza documentelor solicitate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială.
2.4. Tratament fiscal.
Pentru aceste indemnizaţii se calculează impozit pe venit, CAS şi CASS, conform Codului fiscal. Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, obligaţiile la calculul, declararea şi plata indemnizaţiilor de mai sus se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi ministrului finanţelor publice.
2.5. Procedura de acordare.
Pentru obţinerea indemnizaţiei de mai sus:
- a) profesioniştii, salariaţii unităţilor cooperatiste şi persoanele care obţin venituri din drepturi de autor depun, prin email, la agenţia teritorială (n.n. agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială) o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere şi copia actului de identitate.
- b) pentru titularii contractelor de activitate sportivă, solicitarea indemnizaţiei se face de către structurile sportive, prin email, în baza unei cereri semnată şi datată de reprezentantul legal, însoţită de declaraţia pe proprie răspundere şi lista beneficiarilor.
Structurile vor încasa indemnizaţiile şi le vor distribui beneficiarilor. Modelul cererii şi declaraţiei pe proprie răspundere se vor stabili prin ordin comun al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al miniştrilor de resort. Cererile şi documentele însoţitoare se transmit până pe data de 10 ale lunii curente pentru luna anterioară.
Plata indemnizaţiei se face în termen de maxim 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgenţă din luna anterioară.
Documente necesare pentru plată somaj tehnic
Dacă ai întrebări referitoare la documentele pe care trebuie să le pregătești pentru obținerea șomajului tehnic, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) îți vine în ajutor. A organizat un call-center intern și a stabilit un număr unic de apel 021/4444-000 (număr cu tarif normal) la care atât angajatorii, cât și angajații pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic.
În acest moment trebuie să faci o scurtă organizare în cadrul companiei și să înregistrezi în REVISAL acei angajaţi cărora ai decis să le suspenzi contractul de muncă. Potrivit Ordonanței de Urgență 32/202, publicată în Monitorul Oficial pe 30 martie 2020, toate companiile, indiferent că și-au suspendat activitatea în baza Ordonanțelor militare sau înregistrează pierderi financiare, care vor sa beneficieze de sprijin vor depune următoarele documente: o cerere alături de o declarație simplă și lista angajaților trimiși în șomaj. Cei care dețin profesiile liberale (PFA, PF, întreprinderi individuale) vor depune o declarație din care să rezulte afectarea activității în perioada stării de urgență.
Documentele trebuie pregătite și depuse până la începutul lunii aprilie. Inițial acest termen era de 30 de zile, dar un alt element de noutate al actului normativ care modifică OUG 30/2020 este reducerea termenului de la depunerea actelor și până la efectuarea plăților, la maximum 15 zile. Ministrul Muncii a explicat ca angajatorii să nu facă în avans plățile pentru somaj tehnic, deoarece vor beneficia de această facilitate oferită de stat.